Rețeaua “FEE-Nord” SA

Deservirea calitativă a consumatorilor reprezintă obiectivul primar al activității “FEE-Nord” SA. Întreprinderea furnizează energie electrică pentru 16 unități administrative din regiunea de nord a Republicii Moldova, precum mun. Bălți, raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Dubăsari, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Rezina, Sângerei, Șoldănești, Soroca și Ungheni.

Serviciile prestate consumatorilor noștri de către funcționarii “FEE-Nord” SA, prin intermediul poștei electronice, telefonic sau în cadrul birourilor comerciale, includ:

  • consultarea privind contractarea, furnizarea și utilizarea energiei electrice;
  • răspunderea competitivă și completă la întrebările adresate;
  • perfectarea actelor necesare pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice;
  • imprimarea sau transmiterea duplicată a facturii de plată la solicitarea consumatorului;
  • informarea și asistarea consumatorilor în crearea și utilizarea cabinetului consumatorului.

Ca urmare a restructurării “FEE-Nord” SA vă încurajăm să vă informați despre biroul comercial la care este repartizat locul Dumneavoastră de consum din factura la energie electrică. În același timp, vă aducem la cunoștință că biroul comercial din mun. Bălți deservește consumatorii veniți fizic indiferent de locul de consum al acestora. Mai mult de atât, digitalizarea serviciilor prestate de către “FEE-Nord” SA oferă posibilitatea de realizare online a plăților, chiar dacă nu aveți la îndemână factura Dumneavoastră, cunoscând doar  numărul contractului.  

În vederea acordării unui confort sporit consumatorilor, “FEE-Nord” SA oferă acces la informații cu privire la istoricul de consum și plată prin intermediul cabinetului consumatorului, precum și varii modalități de plată online. De asemenea, consumatorii pot opta pentru obținerea facturilor prin poșta electronică, completând cererea-tip pentru consumatori casnici și non-casnici.

Fie că optați pentru o consultație online sau vizita fizică la birourile noastre comerciale, vă garantăm o abordare profesională și calitativă!

This site is registered on wpml.org as a development site.