Utilizarea surselor regenerabile de producere a energiei electrice reprezintă o tendință care capătă amploare atât, la nivel internațional cât și național.
Respectiv, tot mai mulți proprietari de locuințe care doresc să își reducă considerabil consumul de energie electrică prin opțiuni ecologice pot opta pentru instalarea panourilor solare.
În acest sens, a fost adoptată Legea nr.10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile : link
Unul dintre criteriul inovator ale acestei Legi îl constituie principiul contorizării nete (art. 39).
Mecanismul de sprijin pentru contorizarea netă, permite consumatorilor finali să producă energie electrică pentru propriul consum și să livreze surplusul de energie în rețea, utilizând-o mai apoi la necesitate.
Sistemul poate fi o instalație fotovoltaică rezidențială pentru o gospodărie, sau un sistem fotovoltaic mai mare destinat pentru a acoperi cheltuielile de energie electrică a unei companii.
IMPORTANT!
• Sistemul de panouri fotovoltaice trebuie să aibă o putere instalată de până la 200 Kw dar nu mai mare decât puterea contractată cu furnizorul;
• Sistemul de panouri fotovoltaice trebuie să fi e conectat la reţeaua electrică şi să funcţioneze în mod paralel şi sincron cu aceasta;
• Capacităţile instalate cumulate ale sistemului de panouri fotovoltaice care sunt racordate la aceeași reţea electrică nu trebuie să depășească 5% din valoarea sarcinii maxime înregistrate pe parcursul anului precedent.
Dacă doriți să instalați panouri fotovoltaice și să beneficiați de mecanismul de contorizare netă, atunci vă îndemnăm să urmăriți pașii care trebuie să-i parcurgeți în ghidul elaborat de Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE):
ghid